Un produs Blogger.

likeboxpopup

joi, 14 noiembrie 2013

Commonwealthul Naţiunilor

    Pe data de 19 octombrie 1926 s-a înfiinţat Commonwealthul Naţiunilor Britanice (British Commonwealth of Nations). 

    În prezent liga statelor care are în componenţă 54 de ţări este o uniune voluntară a unor statelor
independente formată din Marea Britanie şi fostele sale colonii.   

Ce înseamnă Commonwealth?

   

                                                       Drapelul Commonwealthului

   Dacă ar fi să luăm cuvânt cu cuvânt, Commowealth s-ar traduce prin binele public. În secolul al XVII-lea, această denumire era atribuită Republicii Engleze care cuprindea statele Anglia, Scoţia şi Irlanda.

Cum a luat naştere Imperiul Britanic?

    Pentru a explica ce înseamnă Commonwealthul Naţiunilor, trebuie mai întâi menţionat precursourul acestei uniuni şi anume Imperiul Britanic (British Empire).
    În decurs de circa 300 de ani, din anul 1600 şi până la începutul secolului al XX-lea, britanicii au bus bazele unor colonii în întreaga lume.  Aceştia au întreprins numeroase războaie şi au trimis companii comerciale precum compania est-indiană pentru a-şi stabili nişte puncte strategice peste mări cu scopul de a aduce mărfuri preţioase în Anglia.
    Marea Britanie se afla în permanenţă în concurenţă cu alte puteri coloniale precum Franţa. Acesta este motivul pentru care coloniile şi-au schimbat în permanenţă puterile care le stăpâneau.  Canada, de exemplu, a aparţinut mai întâi Franţei şi apoi Angliei.
    Imperiul Britanic a devenit cea mai mare putere colonială din lume şi a stăpânit până în anul 1921 o suprafaţă de peste 37 de milioane de km pătraţi. Asta înseamnă un sfert din suprafaţa Terrei. Acesta este, de altfel, şi unul din motivele pentru care engleza a devenit o limbă de circulaţie internaţională.

De ce a întemeiat Anglia colonii?

    Coloniile serveau la diverse scopuri: Coloniile nord-americane din care în prezent s-au format Statele Unite ale Americii au fost la început nişte simple aşezări coloniale. Acolo au emigrat englezii care nu au mai vrut să rămână în ţara lor din diverse motive precum persecutări religioase, foamete etc, iar colonizatorii au alungat populaţia locală.
    Coloniile economice de care aparţineau India şi multe ţări din Africa serveau ca furnizoare de materii prime pentru Marea Britanie. Pe de altă parte, acolo erau vândute produse scumpe din ţara mamă. Chiar şi sclavii care erau aduşi în diverse regiuni ale imperiului erau consideraţi drept bunuri economice.
    Coloniile militare erau locuri strategice de mare însemnătate precum Malta sau Gibraltar. Acestea reprezentau puncte strategice pentru forţele navale britanice.
Australia şi nişte insule mai mici serveau drept colonii unde erau aduşi prizonierii de război şi de unde nu aveau nicio şansă să evadeze.

Cum a luat naştere Commonwealthul Naţiunilor din Imperiul Britanic?




                                                   Hărţile actualelor state ale Commonwealthului

     Unele colonii precum Canada, Australia şi Noua Zeelandă avuseseră încă din anul 1848 o guvernare proprie şi din anul 1918 şi-au proclamat independenţa. Cu toate acestea, erau în continuare membre ale Imperiului Britanic. Coloniile nord-americane deveniseră deja independente  între anii 1776 şi 1783 şi în prezent nu aparţin Commonwealthului Naţiunilor.
    Din ce în ce mai multe colonii economice începuseră să se lupte pentru independenţă. O mare parte din populaţiile acestor ţări au avut de suferit din cauza exploatărilor economice şi discriminării. Populaţiile coloniilor priveau independenţa drept o şansă pentru a avea condiţii de viaţă mai bune. Acest proces se mai numeşte şi decolonizare.
    Pentru a evita colapsul complet al Imperiului Britanic şi pentru a respecta dorinţele de independenţă a ţărilor, în anul 1926 s-a înfiinţat Commonwealthul Naţiunilor.
    La Conferinţa Imperială din Londra s-a stabilit că toate coloniile au dreptul de avea parte de o conducere proprie şi că acestea vor fi privite drept regiuni independente britanice.
   Commonwealthul este, astfel, o uniune statală simplă care nu are o proprie Constituţie. Iniţial, ţările membre trebuiau să recunoască regina Angliei drept conducătoarea lor. În prezent, republici precum India pot să facă parte din Commonwealth doar cu condiţia să îi jure credinţă coroanei engleze.

Cum arată Commonwealthul Naţiunilor în prezent

     De la 8 state membre în anul 1955, Commonwealthul numără astăzi 54 de state membre, care reprezintă aproximativ 30% din populaţia mondială. Majoritatea sunt foste colonii. O dată cu ţara Mozambic, care în anul 1955 s-a alăturat Commonwealthului, s-a marcat primul stat membru care nu a fost niciodată o colonie britanică.
    Ţări imense precum India, Canada sau Australia aparţin de asemenea Commonwealthului Naţiunilor precum şi state insulare ale căror nume sunt puţin cunoscute precum Tuvalu şi Nauru , state insulare la est de Papua Nouă Guineea.  

    Sediul central al Commonwealthului este Biroul Commonwealthului din Londra, unde toate statele membre au câte un reprezentant. De două ori pe an se întrunesc acolo şefii tuturor statelor membre pentru a discuta probleme politice şi economice.  

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Urmariti-ne pe Email !

Urmariti-ne pe Email !

Intraţi în comunitatea LUFEBA

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Intrati in comunitatea LUFEBA. Dati click pe butonul de like de mai jos

Powered By | Blog Gadgets Via Blogger Widgets