Un produs Blogger.

likeboxpopup

vineri, 6 iunie 2014

Certurile dăunează grav sănătăţii


Potrivit unui studiu danez, certurile şi disputele repetate în familie cresc riscul de deces prematur. Mai ales la femei.
Cercetările realizate la Universitatea din Pittsburgh, SUA, au arătat că disputele familiale şi conflictele repetate în cuplu fac să crească tensiunea arterială, mai ales la femei. La acestea creşte cel mai mult riscul de atac cerebral şi infarct. Timp de patru ani, cercetătorii au urmărit mai mult de 1.500 de persoane cu vârsta de 50 de ani sau mai mult în cadrul unui studiu vast despre sănătate şi pensionare. Toţi participanţii au completat chestionare în care au detaliat frecvenţa cu care se ceartă cu prietenii sau membrii familiei. De fiecare dată li s-a măsurat tensiunea. În timpul acestei perioade de patru ani, 29% dintre participanţi s-au îmbolnăvit de hipertensiune. Şi această tensiune crescută s-a întâlnit mai frecvent la persoanele care au dispute frecvente, mai ales la grupa de vârstă între 51 şi 64 de ani. Riscul de hipertensiune e mai puţin ridicat la persoanele de peste 65 de ani şi mai puţin la bărbaţi decât la femei. Potrivit Rodlescia Seed, principalul autor al studiului, diferenţa dintre sexe este probabil datorată faptului că femeile dau mai multă importanţă şi au mai multe aşteptări în relaţiile cu alţii decât bărbaţii. Gândiţi-vă de două ori înainte de a porni o ceartă ! Căci hipertensiunea arterială e responsabilă de jumătate din decesele cauzate de crize cardiace sau atac cerebral în lume.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Urmariti-ne pe Email !

Urmariti-ne pe Email !

Intraţi în comunitatea LUFEBA

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Intrati in comunitatea LUFEBA. Dati click pe butonul de like de mai jos

Powered By | Blog Gadgets Via Blogger Widgets